Webdesign Iasi

Web design – Iasi – Viziuni indraznete transpuse in realitate

Asa cum „Redbull iti da aripi“ in reclamele alea insipide, la fel si web design-ul face ideile sa prinda viata. In termeni simpli, el inseamna constructia unui website, insa nu e doar o munca de „zidar“, ci o adevarata arta, care imbina cunostintele tehnice cu creativitatea si o tona de inspiratie.

In atributiile unui web designer intra toate elementele care compun site-ul dumneavoastra si il fac apoi sa fie viabil, incepand cu conceperea si planificarea structurii si a interfetei grafice (ce tip de continut se urmareste a fi publicat si modul in care acesta trebuie sa arate) si pana la finalizarea programarii si introducerea propriu-zisa a datelor care alcatuiesc continutul (text, imagini, fisiere si elemente interactive care vor determina layout-ul, schema de culori, fonturile si orice alte detalii din componenta fiecarei pagini web).

Servicii web

De ce sa angajati un web designer profesionist?

Pentru ca e exact omul care va asculta ideile, se pliaza pe preferintele dumneavoastra, crede in proiectul pe care l-ati gandit si isi va pune abilitatile in slujba lui, facand absolut totul ca el sa devina – dintr-o frantura de idee – o realitate. Poetic spus, web designer-ul da viselor propria lor identitate si le ajuta sa creasca si sa-si atinga potentialul maxim. Este cel mai capabil sa scoata in evidenta personalitatea brand-ului dumneavoastra si sa-i confere notorietatea de care are nevoie, adresandu-se publicului-tinta exact pe limba lui.

Asa am ajuns sa ma ocup de web design in Iasi, pentru ca cred cu tarie in randurile de mai sus. Oricat de competitiv ar fi mediul online, intotdeauna este loc pentru viziuni noi, cat mai indraznete. Imi plac provocarile si ideile de calitate, asa ca mi-am propus sa le ofer clientilor mei website-uri dinamice, moderne, rapide si usor accesibile din orice browser, pentru ca afacerea/proiectul lor online sa aiba o imagine cat mai profesionista.

Cand vine vorba de succesul unui site, parteneriatul cu web designer-ul e la fel important ca achizitionarea domeniului web (numelui) potrivit. Asta pentru ca un web designer abil si pasionat va poate garanta:

  • satisfactia clientilor: intelege ce anume cauta publicul-tinta si poate furniza continutul dorit intr-o forma atractiva si cat mai usor accesibila, asigurand un trafic constant catre site-ul dumneavoastra;
  • vizibilitatea in mediul online: oricat de bine ar arata un site, el nu va aparea in motoarele de cautare daca nu are un cod bine scris, pe care acestea sa il poata citi;
  • performanta tehnica la standarde inalte: un profesionist stie sa evite eventualele erori tehnice – sau sa le elimine, daca site-ul este deja construit si are nevoie de o reconfigurare – si sa pastreze vizitatorii pe paginile web, scutindu-i de probleme agasante care ii pot face sa renunte la navigare (durata mare de incarcare, link-uri defecte, imagini neafisate corespunzator etc.).

Cum se naste un website?

Adica maestrul la lucru, sau de ce-si merita web designer-ul banii si reputatia. Desigur, intreg procesul de creare a unui website este mult mai complex si necesita un nivel superior de „know-how“, insa am reusit sa schitez mai jos o serie de pasi care pot sa va contureze o idee de ansamblu.

  1. Partea creativa a job-ului: elementele vizuale. Nu poti sa faci web design fara sa acorzi o importanta suprema componentei estetice a site-ului. In fond, ea va deveni „cartea de vizita“ a afacerii/proiectului/conceptului pe care website-ul respectiv il promoveaza. In aceasta categorie a elementelor vizuale intra tot ce inseamna:
    • Layout – Concret, cum arata site-ul, ce sectiuni cuprinde, cum va fi structurat meniul astfel incat informatia sa fie gasita cat mai usor si sa existe o logica vizuala intre toate elementele interfetei. Un design profesionist trebuie sa tina cont de integritatea si coerenta ei, si sa atinga un echilibru intre informatie si senzatiile vizuale.
    • Culoare – Schema de culori este aleasa in functie de scopul paginilor web si de publicul caruia i se adreseaza, si are un rol vital in conturarea identitatii site-ului (exprima personalitatea brand-ului promovat). Unele browsere sunt setate sa recunoasca doar anumite culori, asa incat se impune o mana de specialist la scrierea codului.
    • Grafica – Include elemente importante ce tin de logo, banner, fotografii, sigla, butoane, animatii grafice etc., si care trebuie sa respecte anumite reguli de consistenta si continuitate. Cum aceasta sectiune influenteaza considerabil experienta vizitatorilor pe site, elementele trebuie bine armonizate intre ele, pentru a evita supraincarcarea vizuala cu prea multe imagini sau culori in combinatii gresite.
    • Fonturi – Design-ul site-ului poate fi infrumusetat cu o varietate de fonturi atent selectionate, atat din ratiuni estetice (trebuie evitate efectele disonante), cat si prin prisma faptului ca browserele recunosc doar anumite tipuri de fonturi.
    • Continut – Se refera atat la modul de organizare al intregului site (ansamblul de multimedia: text, imagini, video etc.), cat si la informatiile propriu-zise pe care le prezinta vizitatorilor. Cat priveste prima parte, se are in vedere aspectul cat mai ingrijit al site-ului, claritatea si alinierea in pagina, precum si spatierea dintre texte si imagini. In ce priveste continutul scris, video sau audio, se urmareste furnizarea de date cat mai relevante, interesante si proaspete, aderandu-se la normele de content writing (texte de dimensiuni optime, cu o densitate recomandata de cuvinte-cheie).
  2. Partea tehnica, de culise: adaptarea la useri si la scopul site-ului. Maiestria web designer-ului se vede nu doar in cat de artistic e conceput site-ul, ci mai ales in cat de bine functioneaza el si cat de eficient isi serveste scopul pentru care a fost creat. Partea tehnica de web design cuprinde elementele referitoare la:
    • Performanta – Pentru a concepe arhitectura site-ului, meniul si uneltele de navigare este necesara o buna cunoastere a modului in care utilizatorii cauta informatii pe internet. Viteza de incarcare, usurinta cu care userii pot naviga sectiunile site-ului, eficienta cu care vor gasi informatiile, toate acestea tin de cat de bine este pusa la punct reteaua de coduri.
    • Compatibilitate – Fiecare pagina a site-ului trebuie sa fie usor accesibila si sa aiba o performanta optima pe toate tipurile de sisteme de operare, si precum si pe diferite browsere, pentru a asigura un trafic cat mai bun. Asa ca design-ul paginilor merge mana in mana cu optimizarea SEO.
    • Tehnologie – Aici web designer-ul are ocazia sa straluceasca si sa arate cat de bine se pricepe sa imbine elementele site-ului, sa le faca sa interactioneze folosind tehnici de programare si sa le treaca prin filtrul uneltelor de testare, pentru a asigura o buna vizibilitate pe internet. Tipul de tehnologie folosit ii permite sa imprime site-ului dinamism, sa fie inovativ si sa conceapa un design atragator, proaspat si profesionist.
    • Relationarea cu userii – E vorba de cat de interactiv este site-ul si cat de mult incurajeaza participarea activa a utilizatorilor, prin adaugarea casetelor de comentarii, sondajelor de opinie, butoanelor de social media si de abonare la newsletter. Functiile interactive avansate au adesea nevoie de plug-in-uri si alte elemente care tin de „bucataria“ limbajelor de codare, pentru care e necesar talentul unui specialist.
    • Functionalitate – E poate cea mai importanta componenta a site-ului si reprezinta motivul pentru care el exista, fie ca vorbim de un scop pur economic sau unul de informare/constientizare ori publicitar. Functionalitatea site-ului tine de marketing si de comunicare, si depinde in totalitate de specificul lui (afacere online, site personal, business-to-business etc.). Web designer-ul trebuie sa inteleaga ce tip de site urmeaza sa creeze, sa-si insuseasca scopul acestuia si sa atraga interesul publicului-tinta, transformand userii in clienti, continutul in reactii pe social media, vizualizarile in notorietate.
Powered by WordPress | Theme: Graphy by Themegraphy